regiX Business · Contabilitate

Consolidarea bazei contabile, comandată online

Pentru birouri de contabilitate și firme: preluăm lunile dintr-o bază de date contabilă și le consolidăm peste baza curentă, cu analiză înainte, validare după și dosar de audit. Compatibil cu bazele de date contabile în format FDB și DBF. Contul firmei se creează online, în câteva minute, și plătiți doar consolidările comandate.

Creează contul firmei Am deja cont

Cum funcționează

  1. Creați contul firmei. Nume, e-mail și parolă, apoi CUI-ul firmei (denumirea se completează de la ANAF). Confirmați printr-un cod primit pe e-mail și configurați autentificarea în doi pași — obligatorie pentru conturile create online.
  2. Urcați cele două baze. Baza-sursă (perioada de consolidat) și baza consolidată curentă — în format FDB sau DBF — obligatoriu ca arhive ZIP (baza nearhivată nu este acceptată; arhivată ocupă de circa 10 ori mai puțin), împreună cu intervalul de luni. Nodul de procesare regiX le analizează automat.
  3. Citiți raportul și plătiți. Primiți constatările analizei înainte de orice modificare. După ce le asumați, plătiți cu cardul pe pagina securizată NETOPIA Payments (3‑D Secure); costul este afișat explicit: 50 lei × numărul de luni.
  4. Descărcați rezultatul. Baza consolidată, validată, împreună cu dosarul de audit, este disponibilă în cont timp de 7 zile. Factura se emite automat pe datele firmei, vine pe e-mail și rămâne în cont.

Tarif

50 lei/ lună consolidată · RON · fără TVA

Fără abonament și fără costuri de cont: plătiți doar consolidările pe care le comandați. Totalul unei comenzi = 50 lei × numărul de luni din interval și se afișează înainte de plată. Furnizorul este neplătitor de TVA, deci prețul este final. Detalii despre plată, retur și anulare: Plăți și prețuri.

Cont pe firmă, protejat

  • Un singur cont pe firmă, identificată prin CUI; contul este al administratorului firmei.
  • Autentificare în doi pași obligatorie (aplicație TOTP: Microsoft Authenticator, Google Authenticator, 1Password) — parola singură nu protejează suficient datele contabile.
  • Fișierele urcate și rezultatele se păstrează 7 zile după finalizare, apoi se șterg automat; factura rămâne în cont.
  • Datele sunt stocate în Uniunea Europeană; detalii în Politica de confidențialitate și Securitate.

Întrebări frecvente

Ce îmi trebuie ca să încep? CUI-ul firmei, o adresă de e-mail la care aveți acces și un telefon cu o aplicație de autentificare. Datele de facturare (IBAN, e-mail de facturare) le completați după autentificare.

Ce se întâmplă dacă analiza găsește probleme? Primiți raportul cu blocajele; nu se plătește nimic și nu se modifică nimic până când nu asumați constatările.

Cu ce formate de baze contabile este compatibil? Cu bazele de date în format FDB și DBF — le urcați obligatoriu ca arhive ZIP (în Windows: clic dreapta pe fișier → Trimite către → Dosar comprimat), fără conversii prealabile; fișierul nearhivat nu este acceptat. Dacă folosiți alt format, scrieți-ne la contact@regix.ro.

Pot primi și alte module regiX? Da — contul creat online are activ modulul Contabilitate; celelalte module (registratură, gestiune, corespondență) se activează la cerere, scrieți la contact@regix.ro.

Serviciul se adresează persoanelor juridice. Prin crearea contului acceptați Termenii și condițiile.

Creează contul firmei